Președintele Iohannis se consultă cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Vezi variantele!

Preşedintele Klaus Iohannis are, vineri, la Palatul Cotroceni, prima rundă de consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Consultările la Palatul Cotroceni vor începe, la ora 11,00, cu delegaţia PNL, urmând ca apoi şeful statului să se consulte cu reprezentanţii USR – ora 11,30, ai UDMR – ora 12,00, ai PMP – ora 12,30, cu delegaţia grupului parlamentar Pro România – ora 13,00, cu cei de la ALDE – ora 13,30, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale – ora 14,00. PSD nu participă.

În scrisoarea transmisă preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor parlamentare, şeful statului arăta că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane. Joi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat convocarea partidelor parlamentare pentru consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern. El a subliniat că cea mai bună soluţie pentru redarea legitimităţii Parlamentului sunt alegerile anticipate.

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a subliniat că, în cazul în care PNL va fi chemat să formeze un nou guvern, atunci el va fi propus pentru funcţia de premier, dat fiind faptul că este preşedintele partidului.

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va merge la consultările de la Cotroceni pentru a susţine varianta alegerilor anticipate şi îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis să susţină această variantă, pentru că actuala compoziţie a Parlamentului nu mai are legitimitate.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut că un executiv nou trebuie format cât mai repede.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat că PMP va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, menţionând că va spune că alegerile anticipate nu sunt o opţiune pentru ieşirea din criză, iar soluţia cea mai corectă este un guvern politic care să-şi asume cel puţin un an actul guvernării în mod transparent, cu obiective precise.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a lansat o propunere foştilor colegi parlamentari social-democraţi „să reconstruiască” o guvernare cum a fost cea promisă în 2016. Potrivit lui Ponta, Pro România are trei propuneri de premier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...