În ce condiții se face toaletarea copacilor din oraș

S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL informează că toaletările arborilor se execută, ca și în anii trecuți, de persoane abilitate în acest sens, cu respectarea normelor de sănătate și securitate a muncii, specifice societății.

   Cadrul legal privind activitățile de toaletare a copacilor aflați în spații verzi, este stabilit în principal de Legea nr. 24 din 15/01/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților cu modificările și completările ulterioare, ce are drept scop declarat asigurarea calității factorilor de mediu și a starii de sănătate a populației.

   Toaletarea se execută cel mai bine în perioada rece, întrucât tăieturile se cicatrizează repede, iar infecțiile provenite de la insecte sau boli sunt mai puțin probabile.

Toaletările care se efectuează după ce arborii au intrat în vegetație (primăvara) trebuie evitate deoarece în această perioadă arborii își folosesc o mare cantitate de energie pentru a produce aparatul foliar și pentru creșterea mugurilor și mlădițelor timpurii.

   Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și persoanele juridice au, printre altele, obligația de a nu produce tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi. Lucrările de tăiere și toaletare a arborilor intră în sfera administrării spațiilor verzi.

   Totodată pentru buna desfășurare a operațiunii de toaletare a arborilor, vă rugăm să nu ignorați anunțurile cu privire la eliberarea parcărilor, pe care angajații noștri le lipesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Benzina și motorina s-au scumpit

Prețurile carburanților au continuat să crească luni, 27 iulie 2026. Cel mai mic preț la benzina standard este de 9,06 lei/litru, în timp ce motorina standard poate fi cumpărată de la 9,92 lei/litru, potrivit datelor publicate de Peco Online. Șoferii plătesc, luni, 27 iulie 2026, între 9,06 și 9,12 lei pentru un litru de benzină […]

Citește mai mult...

Muzeul Golești, o invitație permanentă la cunoaștere și relaxare

La doar 10 kilometri de Pitești , se dezvăluie în fața călătorului și a iubitorului de cultură, cunoaștere și relaxare, Muzeul Golești, un paradis verde plin de surprize la tot pasul. Odată ajuns la Muzeul Golești, lumea se transformă într-o frumoasă poveste pe care fiecare vizitator o trăiește și o simte. Conacul Goleștilor este piesa […]

Citește mai mult...

NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!

Echipele secției de salubritate stradală găsesc adesea pungi sau saci plini cu deșeuri menajere aruncate lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasate pe căile de circulație publică – aceste deșeuri nu își au locul aici! ​Coșurile stradale sunt destinate exclusiv deșeurilor mici, generate în timpul activităților zilnice în spațiul public, cum ar fi: […]

Citește mai mult...