Se scufundă iar tronsonul de autostradă Sibiu-Sebeș

În zona Săliște, în apropiere de locul unde autostrada a fost demolată și reconstruită în urmă cu 3 ani, șoseaua s-a tasat pe o distanță de aproape 60 de metri.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă.

Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi spun că au oameni în teren care fac măsurători, dar deocamdată nu știu cât va dura până va fi rezolvată problema.

Tasarea carosabilului a apărut la kilometrul 276 al autostrăzii, pe sensul de mers către Sebeș.

Încă de marți a fost observată problema, așa că s-au impus restrictii de circulație pentru șoferi, a spus  Florin Scarlat, directorul general interimar al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.00:00

”(Șoferii) n-au voie să circule pe banda respectivă și n-au voie să circule pe banda care este liberă cu mai mult de peste 60 de kilometri la oră. Cu cât viteza este mai mare, cu atât efectul dinamic este, să zic așa, mai apăsător asupra construcției care este afectată. Acolo este o tasare a corpului autostrăzii, cu deplasare pe verticală și laterală. Este undeva la 50-60 de metri (tasarea n.r.), dare e bine, în momentul în care se face această restricție, se iau și vecinătățile 100 de metri înainte și după punctul ăsta care este nevralgic”, a spus directorul general interimar al CNAIR, Florin Scarlat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...