Direcția Silvică, grămadă peste cei care vor să salveze Pădurea Trivale

Nici măcar nu începuse o conferință de presă convocată chiar în Pădurea Trivale, că peste organizatori și jurnaliști a venit șeful Ocolului Silvic Pitești. Sorin Balaș. Trimis de șeful Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, acesta i-a avertizat pe cei prezenți că ar fi trebuit să informeze Direcția despre ce au de gând să facă. Totuși, în timp ce piteștenii zbârnâie cu bicicletele prin zonă, iar alții își plimbă animalele de companie, Direcția Silvică a culcat la pământ numeroși stejari, o parte dintre aceștia fiind afectați de furtună. O altă parte, nu…

Șeful OS Pitești a stat până la sfârșit, aflând de intențiile liberalilor Narcis sofianu și Tiberiu Irimia de a transforma o parte din Pădurea Trivale în pădure-parc , iar o parte să fie declarată arite protejată de interes local. (detalii aici:  http://contraataculargesului.ro/index.php/actualitate/13147-proiect-initiat-de-tiberiu-irimia-si-narcis-sofianu-semneaza-si-salveaza-padurea-trivale ). Cum era de așteptat, acesta s-a declarat sceptic cu privire la demersul celor doi. Piteștenii, prin sprijinul pe care sunt invitați să-l arate față de acest proiect de hotărâre, sunt liberi să-i demonstreze că se înșală. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...