
Grațiela Gavrilescu nu vrea să renunțe la Ministerul Mediului, pentru care a fost nominalizată de către premierul Dăncilă. Trădătorii din ALDE, care se duc după funcții, în ciuda avertismentului lui Călin Popescu Tăriceanu, sunt folosiți de PSD pentru a se menține la guvernare.
“Nu mi-a fost teamă când am părăsit un partid mare pentru a forma un nou partid liberal, de ce mi-ar fi teamă acum? A trădat Grațiela Gavrilescu ALDE? Nu, dar este nevoie de o reformare a partidului”, a declarat azi Gavrilescu.
Fostul ministru al mediului riscă excluderea din ALDE, dar, în același timp, îndeamnă la revoltă organizațiile locale. Astfel, organizația ALDE Prahova, condusă de Graţiela Gavrilescu, îi cere ei şi lui Teodor Meleşcanu să susţină continuarea proiectelor iniţiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării.
Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din ţară şi către conducerea centrală a partidului să solicite şi să iniţieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidenţiale.
”Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greşeli personale! Şi, ca să nu greşim, trebuie să ne consultăm cu membrii şi aleşii noştri, cu simpatizanţii, pentru că de la ei a venit forţa ALDE! Lor trebuie să le cerem părerea! Lor trebuie să le dăm socoteală! Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, şi a ajuns partid parlamentar şi la guvernare. Şi NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obţinut doar 4%! În consecinţă, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizaţia mea şi voi ţine cont de tot ceea ce mi s-a spus. Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită şi la Bucureşti şi să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Graţiela Gavrilescu.



