Înapoi la școală cu DRÄXLMAIER

Zeci de angajați ai companiei DRÄXLMAIER Pitești au donat rechizite școlare pentru copiii din cadrul Complexului de Tip Familial ”Dumbrava Minunată” din Pitești. Compania a venit în sprijinul inițiativei colegilor și, în parteneriat cu Fundația “Lumină în Suflet”, a contribuit financiar la completarea pachetelor necesare.

Un grup de voluntari de la DRÄXLMAIER Pitești a mers la Complexul de Tip Familial pentru a se întâlni cu copiii și a le oferi pachetele cu rechizite școlare pregătite în special pentru ei. În fiecare ghiozdan au pus stilouri, creioane, penare, caiete, tot ce este necesar pentru a începe școala. Cu toții s-au bucurat de cadourile primite.

„Acești copii trec deja printr-o experiență dificilă și prin gestul nostru încercăm să îi ajutăm să vadă și părțile bune ale vieții, acelea în care oamenii se ajută și se pot baza unii pe alții. E o acțiune deosebită mai ales pentru că a fost în mare parte condusă și generată de colegii noștri din companie. DRÄXLMAIER Pitești va continua să se implice în comunitate cu tot mai multe proiecte interesante” – a precizat Bernd Schmitt, Director General DRÄXLMAIER Pitești. Ca partener al regiunii, compania își asumă responsabilitatea de a susține diverse proiecte sociale și caritabile în Pitești.

”Am fost încântat să particip la această acțiune. Am strâns multe rechizite, dar cel mai frumos moment a fost când i-am văzut pe copii bucurându-se de cadourile primite”, spune Daniel, voluntar din partea companiei.

“Ne exprimăm recunoștința și apreciem foarte mult implicarea DRÄXLMAIER Pitești, generozitatea și dragostea pentru copii de care au dat dovadă angajații companiei”, a declarat Georgeta Toma, directoarea Complexului de Tip Familial ”Dumbrava Minunată”.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu „Fundația Lumină în Suflet”. „Educația este cea mai importantă componentă a unei societăți. Să susții educația înseamnă să susții viitorul. De aceea încercăm prin această campanie să aducem o bucurie copiilor mai puțin norocoși, deoarece începutul de an școlar nu trebuie să fie umbrit de lipsurile materiale”, a declarat Claudia Bordei, „Fundația Lumină în Suflet”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...