
Primarul Ion Georgescu susține că pe 5 septembrie se va face recepția noului spital din Mioveni. Investiția, susținută de bugetul local și Guvernul României (prin PNDL și fonduri de rezervă), este cea mai importantă din istoria de 30 de ani a orașului. Mioveniul a devenit oficial oraș în 1989, până atunci fiind considerat comună suburbană.
“Cu pași siguri și încrezători ne apropiem de finalizarea unuia, poate cel mai important, dintre proiectele realizate în istoria de 30 de ani a orașului Mioveni. Pe 5 septembrie vom marca recepția noului Spital Mioveni, apoi va urma o perioadă de teste și verificări ale echipentelor medicale, instalațiilor auxiliate, tehnice și sanitare”, a transmis primarul Ion Georgescu.



