AUTENTICITATE ȘI TRADIȚIE LA FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „MIOVENI”

În perioada 8-11 august, se va desfășura prima ediție a FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „MIOVENI”. În concurs vor intra 8 grupuri din regiunile țării. De asemenea, alte grupuri de dansatori, din Rusia și China, vor urca pe scenă din postura de invitați speciali .

Cele 8 grupuri care vor intra în competiție, desemnate în urma preselecțiilor, sunt:

– Ansamblul Balada Humorului , județul Suceava

– Ansamblul Junii Brașovului, județul Brașov

– Ansamblul Junii Podgoriei, județul Arad

– Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

– Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș

– Ansamblul Someșul, județul Sălaj

– Ansamblul Zestrea, județul Bacău

– Ansamblul Doina Bascovului, județul Argeș

Invitații speciali

Din Rusia, va participa Ansamblul „Boyarishnya” al Centrului Cultural Istra, oraș aflat în zona administrativă a regiunii Moscova și care este înfrățit cu orașul Mioveni din anul 2007. Ansamblul „Boyarishnya” va fi prezent la Mioveni cu un grup de 20 de tineri dansatori, care promit un inedit program artistic cu dansuri tradiționale.

Din China, Asociația Internațională de Schimburi Culturale din Beijing – Chaoyang va participa cu 2 grupuri de dansuri tradiționale specifice din zona Mongoliei (GAOWA Dancing Ensemble) și din Beijing (Grupul Tribe Wildness Dancing Ensemble, din Yuanxiang), alături de un renumit artist instrumentist, Cui Shan – un artist și instrumentalist național versatil, membru al Asociației Muzicienilor Chinezi, oaspete special al „Dream Theater”, „Live Comedy Show” și alte numeroase programe TV celebre în China.

Juriul Festivalului va fi format din 5 specialişti în domeniu, oameni de cultură şi reprezentanţi ai organizatorilor. Patru dintre membrii juriului sunt sunt Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio România, Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare oltenești, Doina Virginia Işfănoni -istoric şi teoretician de artă, argeșeanul Cătălin Oancea, dansator și maestru coregraf.

În jurizarea prestației concurenților se va ține cont de următoarele criterii:

• Autenticitatea repertoriului ales;

• Realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și aertistic a programului prezentat;

• Ținuta scenică;

• Frumusețea și veridicitatea costumelor populare ale membrilor ansamblurilor.

Premiile Festivalului-concurs sunt consistente:

Trofeul Festivalului: 8.000 lei;

Premiul I : 5.000 lei;

Premiul II : 4.000 lei;

Premiul III : 3.000 lei;

Mențiuni : 3 premii x 1.500 lei.

De asemenea, prima ediție a Festivalului Dogarilor va fi integrată în cadrul manifestărilor prilejuite de Festivalul Național de Folclor Mioveni în data de 10 august.
Evenimentele sunt organizate de către Centrul Cultural și Primăria orașului Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...