Primăria Pitești face piste pentru bicicliști

Bicicliștii piteșteni vor avea condiții mai bune în oraș dacă municipalitatea va duce la bun sfârșit planurile care-i privesc în mod direct. Primarul Cornel Ionică a declarat că pe strada Exercițiu, acum în lucru, se gândește să amenajeze și o pistă pentru biciclete, aceasta urmând să facă legătura între zona stadionului și Vasile Pârvan, iar apoi strada Basarabiei. Ideea este ca bicicliștii să poată ajunge în siguranță până în parcul Lunca Argeșului. În plus, acum se lucrează la astfel de piste la ieșirea din Pitești către Băbana. „Sunt greu de realizat, dar este un trend la care ne aliniem și noi. În curând vor putea fi accesate fonduri europene doar pentru străzile care vor fi prevăzute și cu piste pentru biciclete”, a declarat primarul Ionică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...