Cupa Câmpulung Muscel la RallyCross: Au început lucrările pentru Arena gladiatorilor

În acest weekend, la Câmpulung, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, va organiza, în zilele de 6 și 7 iulie, cea a a V-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS.

De astăzi au început lucrările pentru amenajarea arenei gladiatorilor, de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos. Și, pentru că la Câmpulung ne-am obișnuit cu unul din cele mai spectaculoase și mai sigure trasee din circuitul național, la fața locului a sosit și Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS, pentru a urmări stadiul lucrărilor.

Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport previzionează pentru cele două zile de weekend un spectacol total datorită numărului considerabil de competitori – peste 40 – care și-au manifestat interesul să participe la Câmpulung, a materialului de concurs, dar și datorită configurației noi a traseului.

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 6 iulie, inclusiv.

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite.

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA,  Pentarom, Primăria Bughea de Jos!

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...