PRIMARUL ION GEORGESCU, MESAJ DE MULȚUMIRE

Evenimentele prilejuite de Zilele Orașului Mioveni, care au avut loc în perioada 28-30 iunie 2019, s-au dovedit a fi şi în acest an un succes.

Cu acest prilej, primarul oraşului, Ion Georgescu, ține să le mulţumească tuturor celor care au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a acestor manifestări.

“În numele Primăriei și al Consiliui Local Mioveni doresc să le transmit sincere mulţumiri tuturor acelor care au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a manifestărilor incluse în programul din acest an al Zilelor Orașului Mioveni – Poliției Mioveni, Jandarmeriei, Poliției Locale și S.V.S.U. Mioveni care au asigurat permanent ordinea în oraş și protecția bunurilor, Serviciului de Ambulanță, echipei de la Centrul Cultural Mioveni, echipelor de permanență și celor din teren de la SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, precum și partenerilor noștri care s-au implicat – Direcția Județeană de Tineret și Sport, Asociația Sportivă Colibași, Voluntarilor TEAM Mioveni, reprezentanților mass-media şi, nu în ultimul rând, cetăţenilor oraşului Mioveni care au fost alături de noi într-un număr foarte mare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...