După ce aproape au fost rase complet de hoții de lemn, pădurile vor fi păzite pe bani publici. Vezi care e data limită până la care se mai pot solicita bani pentru paza pădurilor

Argeșul ocupă locul doi pe țară în topul județelor în care pădurile au fost tăiate în dusmănie. Unii acuză lipsa unui sistem solid de pază, alții că pădurile au fost distruse cu acordul și implicarea instituțiilor statului. Oricare ar fi cauza,  paza pădurilor pe bani publici este o prevedere legală care există încă din 2008 dar pentru care niciun guvern nu a găsit bani prin visterie . Abia acum, în prag de alegeri parlamentare Excutivul a anunțat că activitatea de pază a pădurilor a fost prinsă în buget.
Astfel, argeșenii care dețin suprafețe mai mici de 30 de hectare de pădure pot beneficia de bani de la stat pentru a le asigura paza.
Banii pentru paza pădurilor vor sosi la ocoalele silvice din județ cu care proprietarii de păduri au încheiate contracte de pază și administrare. Cei care nu au încheiat deja astfel de contract, o mai pot face până la data de 1 octombrie 2016, data la care expiră termenul de depunere a contractelor pentru sprijin de la stat.
Chiar dacă în ultimii ani județul Argeș a pierdut mii de hectare de pădure și continuă să piardă, inclusiv din ariile protejate, cum este cazul Piatra Craiului, de Ocoale Silvice nu duce lipsă. În prezent, sub  comanda Direcției Silvice Argeș funcționează nu mai puțin de 11 ocoale silvice în următoarele localități- Aninoasa, Câmpulung, Costești, Cotmeana, Curtea de Argeș, Domnești, Musătești, Pitești, Șuici, Topoloveni și Vidraru. La nivelul Ministerului Mediului se presupune că alocările bugetare pentru paza pădurilor cu suprafețe mai mici de 30 de hectare, prin intermediul Ocoalelor Silvice ar putea diminua fenomenul  tăierilor ilegale care a ajuuns deja extrem de periculos pentru siguranța națională, numai că de multe ori hoții de lemn au lucrat mână în mână cu șefii ocoalelor silvice .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...