Ceremonie religioasă și depuneri de coroane la Țițești în ziua de Înălțare a Domnului

Înălțarea Domnului este una dintre marile sărbători creștine  care se celebrează la 40 de zile de la Învierea Domnului. În istoria creștinismului ‟Înălțarea Domnului ‟ are o simbolistică deosebită, căci ea leagă viața veșnică de Dumnezeu și de Ceruri. Este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității lui Hristos care a devenit astfel  Cel care a îndumnezeit firea omenească.

În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Mondial, primarul Gheorghe Savu, împreună cu Consiliul Local și elevii școlii I.C. Lăzărescu din localitat au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor de la biserica Sfântul Nicolae din Bucşeneşti, la Monumentul Eroilor din centrul comunei iar la crucea fiecărui erou a fost pus câte un drapel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...