Primarul Georgescu- la ședința de constituire ALDE Mioveni

În această seară, la Mioveni s-a constituit organizația locală a partidului ALDE. Printre invitații din sală s-a aflat primarul Mioveniului, Ion Georgescu și viceprimarul Aurel Costache. Funcția de președinte al organizației ALDE Mioveni va fi ocupată de Ion Neagoe. „O societate sănătoasă este construită pe legătura dintre cetățeni. Adevărata schimbare se produce când suntem uniți pentru o cauză comună. Pentru noi, principala misiune o reprezintă apărarea intereselor cetățenilor„, a declarat Neagoe. Co-președintele ALDE Argeș, Aurel Iacșa, a declarat că targetul pentru alegerile locale este în orașul constructorilor de mașini de 16%, la fel ca și în județ. Co-președintele organizației județene, Simona Brătulescu, a întărit ideea necesității unei colaborări constructive cu cei din executivul Primăriei Mioveni. „Ne îndreptăm cu pași repezi spre alegerile locale, care se vor desfășura pe 5 iunie, data finală pentru singurul tur de alegeri. O spun pentru că există o lege care spune că nu putem schimba organizarea alegerilor după bunul nostru plac. Un partid mai mic, în formare, ca ALDE, ar fi fost avantajat de alegeri în două tururi. La Mioveni, dl primar se poate bizui pe partenerii săi. Avem câteva proiecte aici pe care le susținem puternic: spitalul orășenesc și construirea muzeului Dacia. Trebuie să ne apucăm de muncă, să ne organizăm și să demonstrăm că merităm fiecare loc în Consiliul Local”, a declarat Simona Brătulescu. Odată ședința încheiată, membrii ALDE, prezenți în număr mare la Mioveni, au fost invitați să participe la o masă festivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...