Fie că admitem, fie că nu, inegalitatea dintre oameni a fost, este și va rămâne una dintre cele mai clare caracteristici ale speciei umane. Atât de clare încât noțiunea de inegalitate a fost subliniată, ca o nececisitate chiar, de către papa Leon al XIII lea care afirma că prin natura lor oamenii nu se pot dezvolta toți la același nivel însă aceste inegalități nu trebuie să atragă și inegalitatea demnității umane. Cu alte cuvinte, orice persoană, fie ea expusă unui risc de sărăcie, fie cu dizabilități dobândite sau cu care s-a născut, în vârstă sau copil, are dreptul universal la demnitate iar acest lucru îi este garantat, teoretic, de către legile statului iar practic de nimeni căci instituția bisericii, până la Revoluția Franceză, singura instituție care se ocupa de toate tipurile de asistență socială, a uitat parcă, în iureșul vremurilor în care trăim, de propria menire. A uitat și de proprii sfinți din moment ce faptele Sfântului Vasile cel Mare, au rămas cumva la stadiul de legendă, când în realitate un astfel de personaj a fost cât de poate de activ în perioada vieții, fiind cel care a întemeiat poate cele mai multe instituții sociale între anii 330 -379, devenind astfel nu numai sfânt ci și unul dintre cele mai importante modele de virtute și frumusețe ale lumii creștine. Iar ulterior, în Evul Mediu, Biserica era cea care organiza opere de caritate, împărțea săracilor mâncare, se implica în tratarea bolnavilor fără venituri sau adăpostea în hoteurile sale pelerinii, căci natura umană nu este una uniformă și nu ne lasă să fim cu toții frumoși, sănătoși și deștepți. Politici de șanse egale au tot existat însă în realitate, egalitatea de șanse reprezintă doar o noțiune . Și a fost Biserica atât de prezentă în viața socială a comunităților încât în secolul al X-lea a decis să facă tot ce poate pentru a reduce violențele din rândul populației, căci lipsa educației duce la agresiuni de tot felul, la intoleranță și la anarhie. Și tot biserica a fost cea care a afirmat că inegelitățile dintre oameni pot fi acceptate numai cu condiția ca cei mai puțin înzestrați de natură să fie recompensați prin alte metode de către societate în așa fel încât să poate trăi cu demnitate, căci lipsa demnității pur și simplu nu este permisă . Când a fost întreruptă această legătură dintre comunitate și Biserica nu se știe cu exactitate, Unii sunt de părere că secularizarea averilor bisericești a dus la imposibilitatea acesteia de a mai putea susține activități de asistență socială, alții spun că de fapt curentul New Age, care s-a extins cu repeziciune în întreaga lume, a pus capăt unui sistem social făcut cu sufletul și pe care l-a înlocuit cu un altul care funcționeză după niște norme stricte, calculate în mod pragmatic și fără a avea vreo legătură directă cu beneficiarii lui. Dacă Biserica Catolică, prin reprezentanții ei , au pus presiune de-a lungul timpului asupra sistemelor politic și economic, susținând că salariile muncitorilor trebuie să fie astfel stabilite încât să le permite acestora să satisfacă nu numai propriile nevoi ci și pe cele ale familiilor lor, până în prezent Biserica Ortodoxă nu pare a fi interesată a fi partenera socială a oamenilor, deși susține că are propriul sistem de protecție socială dar care nu poate fi nici cuantificat și nici vizibil. Legislația în vigoare permite Direcțiilor de Asistență Socială să încheie parteneriate și colaborări cu instituții de stat și private, cu asociații și cu instituții de cult recunoscute de statul român, în vederea dezvoltării măsurilor de asistență socială și pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a celor care, din diverse motive, ajung în situații dificile și au nevoie de sprijinul comunității pentru a nu fi marginalizați sau excluși social . Comunitatea este prima care participă la susținerea acestor categorii de persoane defavorizate iar biserica a cerut să aibă în subordine toate Direcțiile de Asistență Socială. Deocamdată nu a primit aviz favorabil și nu se știe dacă va fi cazul căci , cel puțin la nivelul Piteștiului, a uitat să se implice în viața celor năpăstuiți. La Pitești nu există nici măcar un cartier care să nu dispună de două , trei biserici însă, când vine vorba de ajutorul celor mai amărâți oameni, ia biserica de unde nu-i. Direcția de Asistență Socială Pitești a realizat parteneriate cu tot felul de asociații și instituții, doar cu biserica nu a putut fi stabilită vreo astfel de colaborare. Există parteneriate cuOrganizația Salvați Copiii, cuAsociația Sprijin pentru viața, cu Asociația Handicapaților Neouromotor sau cu Liceul Tehnologic Dacia Pitești. Ba există parteneriate și colaborări și cu Penitenciarul Colinași sau cu Universitatea din Baia Mare . Așa susțin reperezentanții DAS Pitești. Singura legătură a Direcției de Asistență Socială Pitești cu Biserica, dacă se poate spune așa, este parteneriatul DAS cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Pitești. În rest, din lista de colaboratori lipsește cea mai importană verigă- Biserica. Să fie chiar atât de săracă încât să nu își mai poată indeplini menirea?
