Potrivit art. 58 din Codul Muncii republicat, cu modificările şi completările ulterioare, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului. Aceasta poate fi dispusă şi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului conform prevederilor art. 65 din actul normativ menționat anterior. Concedierea poate fi individuală sau colectivă. Totodată, Codul Muncii stabileşte, la art.60, situațiile în care este interzisă temporar concedierea.
În cazul concedierii neimputabile, angajatorul are obligaţia, conform art. 75 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, de a acorda un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare, timp în care salariatul trebuie să-şi continue activitatea, primind salariul pentru munca prestată. În ipoteza în care contractul individual de muncă este suspendat (în condiţiile stabilite de art. 49-54 din Codul Muncii)cu excepţia suspendării în cazul absenţelor nemotivate ale salariatului, se suspendă corespunzător şi termenul de preaviz. După încetarea cauzei de suspendare, termenul de preaviz va reîncepe să curgă, ceea ce presupune reluarea activităţii de către salariat până la împlinirea termenului respectiv.
În timpul perioadei de preaviz, contractul individual de muncă continuă să îşi producă efectele, ambele părţi trebuie să respecte în continuare obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, adică salariatul să-şi continue activitatea, iar angajatorul să-l remunereze în mod corespunzător. Precizăm că, lipsa nejustificată a salariatului de la locul de muncă (fără acordul angajatorului) poate atrage răspunderea disciplinară pentru absențe nemotivate.
