Proiectul prin care elevii învaţă să acorde primul ajutor se desfășoară cu succes, la Mioveni

Lecțiile de prim-ajutor fac diferența dintre viață și moarte, iar o educaţie sanitară de la vârste mici creşte şansele de supravieţurire ale unei persoane, dacă cei din jur stiu cum să intervină.
În cadrul proiectului educațional ”Cum și când să intervii”, încheiat între Primăria orașului și Serviciul Județean de Ambulanță Argeș – Substația Mioveni, elevilor din Mioveni le sunt predate cursuri și tehnici de acordare a primului ajutor.
De la începutul proiectului și până în prezent, aproape 700 de elevi din 4 unități școlare din oraș au fost instruiţi cum să procedeze în situaţii la limită şi cum să salveze vieţi.
Astăzi a fost rândul elevilor Școlii Gimnaziale”George Topârceanu” să asiste la manevrele efectuate de către asistenții medicali Emil Pravăț,  Georgiana Șerban și Victor Anghel. Elevii au încercat rând pe rând să exerseze tehnicile de resuscitare pe manechinele speciale și au participat activ la lecția deschisă, susținută de către salvatorii profesioniști din Mioveni.
Până în prezent, echipa de salvatori din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță a mai prezentat cursuri de prim ajutor elevilor de la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni și Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni.
Proiectul educațional ”Cum și când să intervii” va continua în  perioada următoare și la  Școala Gimnazială Nr.1 Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – joi, 11 iunie 2026 Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a […]

Citește mai mult...

SVSU Mioveni, locul al II-lea la concursul județean al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mioveni a obținut locul al II-lea la concursul județean al Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție desfășurată astăzi pe Stadionul Municipal din Câmpulung. Rezultatul confirmă nivelul ridicat de pregătire al membrilor SVSU Mioveni, care au demonstrat profesionalism, disciplină și spirit de echipă în cadrul probelor […]

Citește mai mult...

JuniorFest 2026 a început! Patru zile de magie, cărți și povești pentru copii

Astăzi, joi, 11 iunie 2026, a avut loc deschiderea celei de-a VI-a ediții a Târgului de Carte pentru Copii „JuniorFest”, eveniment organizat în zona pietonală din fața Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș. La deschiderea oficială au participat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, alături de managerul interimar al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, Simona […]

Citește mai mult...