PSD miroase pericolul de la urne și declanșează operațiunea ”Boicotul”

Românii sunt încurajați să raporteze orice tentativă de fraudă la votul de pe 26 mai pe www.oprestefrauda.ro

Partidul lui Liviu Dragnea a început să inventeze tot felul de bariere administrative pentru a îi împiedica pe oameni să voteze duminică, 26 mai, la alegerile europarlamentare și referendum. Operațiunea de boicot al celor două scrutinuri este amplu orchestrată prin intermediul instituțiilor pe care PSD le controlează – Ministerul de Interne, Consiliul Național al Audiovizualului, Autoritatea Electorală Permanentă, prefecții și primarii din toată țara.

Obiectivul PSD este unul singur: o prezență cât mai mică la urne astfel încât referendumul pentru justiție să nu fie validat. În plus, pe hârtie, PSD este avantajat la procentul de la europarlamentare la o prezență mică la vot.

Ordonanța care a anunțat totul

De altfel, Guvernul PSD-ALDE a fost la un pas de a adopta o ordonanță de urgență care să altereze cu totul soarta referendumului pentru justiție prin modificarea cvorumului de validare. Numai presiunea politică și publică i-a făcut să se răzgândească în ultimul moment. Apoi, PSD-ALDE au vrut să îi interzică președintelui României să se exprime în favoarea referendumului pentru justiție pe care chiar el l-a inițiat. Mai mult, intenția PSD-ALDE a fost de a îi învesti pe președinții de secție de votare cu dreptul de a întreba fiecare votant dacă vrea să își exprime votul și pentru referendumul pentru justiție. Miza PSD-ALDE a fost și rămâne invalidarea referendumului pentru justiție astfel încât după alegeri să meargă liniștiți mai departe cu amnistia și grațierea precum și cu modificarea legislației penale.

O lungă serie de abuzuri

În ultima săptămână, o serie de evenimente au arătat adevărata dimensiune a disperării PSD pe măsură ce se apropie ziua votului.

La Topoloveni, în județul Argeș, 10 protestatari pașnici au fost săltați cu duba de jandarmi și duși la Poliție pentru că Liviu Dragnea era în localitate. La Târgoviște, în Dâmbovița, orașul întreg a fost închis pe perioada în care PSD organiza un miting politic. Accesul pe anumite străzi se făcea numai cu parole de teamă că cetățenii vor tulbura întrunirea politică a PSD. După mitingurile tulburate de protestatari la Iași și Galați, ministrul de interne Carmen Dan a anunțat că nu exclude ca oamenii care și-au manifestat pașnic opoziția față de PSD să fie anchetați penal.

Cârtițele politice din instituții, în serviciul PSD

În plus, după cum a atras atenția președintele PNL Ludovic Orban, instituții publice controlate de PSD îi fac jocul lui Liviu Dragnea. “Nici până astăzi Autoritatea Electorală Permanentă nu a realizat clipul de informare pentru cetățenii români privitor la  referendumul convocat de președintele Iohannis. Nici până astăzi CNA nu a acordat timpul de antenă pe audiovizual printr-o decizie în conformitate cu legea pentru referendum”, a atras atenția președintele liberalilor.

El declară și că există informații din toate județele că prefecții și președinții de consilii județene îi vor forța pe primarii PSD și ALDE să se așeze în fața secțiilor de votare pentru a îi determina pe oameni, prin intimidare și amenințare, să nu voteze la referendum.

Mobilizare anti-fraudă

De altfel, PNL a lansat un site de internet, oprestefrauda.ro, în care fiecare cetățean care ia contact cu tentative de boicot sau fraudare a alegerilor și referendumului este rugat să transmită informațiile pentru a îi opri pe cei de la PSD.

Partidul Național Liberal face un apel către toți românii: ”referendumul este cea mai desăvârșită formă de democrație prin care fiecare cetățean român poate să decidă direct asupra unei probleme fundamentale a societății românești. Să nu se lase mințiți, să nu se lase păcăliți, să nu se lase amenințați, să nu se lase sub nicio formă manipulați de disperații care conduc astăzi România și care încearcă prin toate mijloacele posibile să împiedice prezența oamenilor la vot și exercitarea liberă a dreptului de vot, atât la referendum cât și la alegerile pentru Parlamentul European”.

Comandat de PNL, publicat de SC Contra Atac Media Online SRL, C.M.F. 41190007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...