Mioveni:Tehnici de acordare a primului ajutor au fost predate elevilor Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu”

În cadrul proiectului educațional ”Cum și când să intervii”, încheiat între Primăria orașului și Serviciul Județean de Ambulanță Argeș – Substația Mioveni, elevilor din Mioveni le sunt predate cursuri și tehnici de acordare a primului ajutor.

De la începutul proiectului și până în prezent, aproape 500 de elevi din 3 unități școlare din oraș au fost instruiţi cum să procedeze în situaţii la limită şi cum să salveze vieţi.

Marți, 14 mai 2019, a fost rândul elevilor Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” să asiste la manevrele efectuate de către asistenții medicali Emil Pravăț, Daniel Dobre, Iuliana Dobre și Andreea Ciobanu. Elevii au încercat rând pe rând să exerseze tehnicile de resuscitare pe manechinele speciale și au participat activ la lecția deschisă, susținută de către salvatorii profesioniști din Mioveni.

Până în prezent, echipa de salvatori din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță a mai prezentat cursuri de prim ajutor elevilor de la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni și celor de la Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu”. Proiectul educațional ”Cum și când să intervii” va continua luna aceasta și la celelalte unități de învățământ de pe raza orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Astăzi încep acțiunile de dezinsecție și deratizare în Mioveni

Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada 27–28 iulie 2026, operatorul autorizat Actvet Control SRL desfășoară acțiuni de dezinsecție și deratizare pe raza orașului, conform programului stabilit. Astăzi, 27 iulie, se desfășoară acțiuni de dezinsecție și deratizare în spațiile administrate de U.A.T., în parcuri, la platformele de colectare a deșeurilor și pe domeniul public. […]

Citește mai mult...

Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” din Pitești, complet renovată energetic

Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” din Pitești, complet renovată energetic Astăzi, 27 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor de renovare energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Castelul Magic”, un proiect care contribuie la creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității educaționale și reducerea costurilor de exploatare. Valoarea totală […]

Citește mai mult...

Benzina și motorina s-au scumpit

Prețurile carburanților au continuat să crească luni, 27 iulie 2026. Cel mai mic preț la benzina standard este de 9,06 lei/litru, în timp ce motorina standard poate fi cumpărată de la 9,92 lei/litru, potrivit datelor publicate de Peco Online. Șoferii plătesc, luni, 27 iulie 2026, între 9,06 și 9,12 lei pentru un litru de benzină […]

Citește mai mult...