Soția deputatului Drăghici, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Georgiana Drăghici, soția deputatului argeșean Mircea Drăghici, care este și trezorier al PSD, a fost condamnată azi de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată. Alături de ea, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi un fost director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, argeșeanul Cristian Meleşteu, şi un angajat de la cabinetul parlamentar al lui Drăghici, Doru Bălăşoiu.

DNA a adus împotriva Georgianei Drăghici acuzaţii de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi organizat ilegal o tabără de vară a TSD. Toate cheltuielile de cazare și masă ale celor 102 de participanți, conform diagramelor de cazare, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfășurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului și Sportului, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formațiunea politică, susţine DNA.Potrivit procurorilor, mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenți ai unei facultăți din Pitești care nu au participat la acel eveniment decât pe „hârtie”.

Conform acuzaţiilor, audiată ca martor, în aprilie 2016, Georgiana Drăghici ar fi făcut afirmații mincinoase și nu a spus tot ce știa cu privire la aspectele esențiale și, totodată, a determinat o altă persoană să facă afirmații mincinoase în cadrul declarației de martor pe care aceasta din urmă a dat-o în cauză, în scopul evitării implicării sale în cercetări și favorizării inculpatului Bălășoiu Doru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...