Bugetul Ștefăneștiului, votat aproape în unanimitate! Vezi care sunt investițiile cele mai importante!

Consilierii locali din Ștefănești au votat miercuri, după circul de rigoare, bugetul orașului, la a patra încercare a primarului Ioana Dumitru. Toți cei prezenți au votat pentru, mai puțin consilierul Raluca Nistor, care a fost împotrivă. Votul negativ a venit în principal pentru că o propunere a ei, referitoare la un teren de sport de la școala nr1, nu a fost luată în seamă în comisia de buget-finanțe. Ba mai mult, comisia de buget-finanțe a Consiliului Local a operat mai multe modificări față de forma propusă inițial de primar. Sumele pentru unele investiții au fost tăiate drastic, iar alte investiții au fost pur și simplu „desființate”, așa cum s-a pronunțat consilierul Magda Nedelcu. Chiar și așa, votarea bugetului este o veste foarte bună pentru locuitorii orașului, administrația locală putând acum să înceapă investiții noi. Despre acestea, dar și despre lucrările în derulare, bugetate pentru 2019, am vorbit cu primarul Ioana Dumitru.

“Mă bucur că a fost votat bugetul. Mă așteptam să vină cu amendamente consilierii locali, puteau s-o facă de mult, nu să ajungem în plenul ședinței. Au stat de politică și campanie. La servicii și dezvoltare publică, începem cu piața agroalimentară, proiectare și execuție pentru introducerea gazelor la Golești. Vom începe modernizarea străzilor, vrem să asfaltăm 5,5 kilometri de străzi. Este o sumă importantă, 10 miliarde lei vechi, pentru podul de la Negrilești, despre care s-a dsicutat și în ședința de Consiliu Local. Termenul de finalizare a lucrării este septembrie 2019, este un pod foarte important pentru mulți cetățeni. La strada Livezilor, deși există contract semnat, comisia de buget finanțe a Consiliului Local a scos-o din execuție și nu înțeleg de ce. Vreau să cunosc și eu motivația, le voi cere explicații, pentru că nu se poate- este licitată, există un contract”, a declarat primarul Ștefăneștiului.

Primarul Ioana Dumitru a explicat și ce vrea să construiască lângă Centrul Cultural, investiția fiind una mult mai amplă decât o simplă scenă.

“Avem proiectări, modernizări, documentație cadastrală, pentru că sunt probleme funciare în Ștefănești și vrem să identificăm terenuri libere, pentru că mai avem de pus în posesie o serie de cetățeni cu sentințe definitive și irevocabile. Scena, despre care s-a tot vorbit, va fi chiar lipită de Centrul Cultural, noi prevăzusem 9 miliarde lei vechi. Dar nu este vorba despre o simplă scenă în aer liber, ci este un amfiteatru, un proiect foarte frumos. Vom putea face expoziții și activități culturale în aer liber, pe care nu le-am avut până acum. În proiectul meu din 2016 era și revitalizarea vieții culturale a orașului. Cum o revitalizam, dacă nu cream Centrul Cultural? Toți copiii mergeau la cursuri pe la Pitești și aici, unde aveam și profesori stabiliți, părinții nu îi puteau aduce. Avem foarte mulți copii talentați și le oferim acum șansa să se dezvolte și să se exprime aici”, a completat primarul Ioana Dumitru.

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...