Măsuri pentru stoparea viiturilor la Păuleasca – Micești, județul Argeș

În data de 6 mai, pe fondul unor precipitații abundente, pe pârâul Păuleasca și Valea Troislav de pe raza localitații Păuleasca – județul Argeș au fost înregistrate viituri puternice. La fața locului a fost astăzi și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, pentru a evalua situația și a dispune măsuri care să preîntâmpine repetarea unor astfel de evenimente. Gabriela Zoană, eurodeputat PSD, senatorul Șerban Valeca, președinte PSD Argeș, Dan Manu, vicepreședinte PSD Argeș și deputatul Simona Bucura Oprescu l-au însoțit pe ministru la Micești. Încă din seara zilei de 6 mai 2019, reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență Micești, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Argeș și Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea au acționat pentru limitarea pagubelor. ABA Argeș- Vedea a intervenit în zona afectată cu un trailer și un excavator cu braț scurt pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav (la confluența celor două). Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...