Bugetul Mioveniului pe anul 2019 a fost adoptat

Bugetul Mioveniului pe anul 2019 a fost adoptat în ședința Consiliului Local de astăzi, valoarea fiind de aproximativ 25 milioane euro. Ședința finală din această seară a fost precedată de alte cinci cinci dezbateri publice, organizate în perioada 7-14 aprilie, în toate zonele și cartierele orașului, întâlniri în cadrul cărora a fost dezbătut proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, și au fost prezentate investițiile prevăzute pentru anul 2019. 
Lista de investiții cuprinde peste 110 proiecte, dintre care 52 reprezintă lucrări în curs care trebuiesc finalizate, 40 sunt investiții și lucrări noi, iar restul reprezintă dotări cu echipamente, modernizarea unor servicii și alte cheltuieli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu A fost publicat un anunț referitor la depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea unei spălătorii auto self-service în satul Valea Popii. Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu SC DRS DYNAMICS SRL anunță publicul interesat asupra […]

Citește mai mult...

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – joi, 11 iunie 2026 Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a […]

Citește mai mult...

SVSU Mioveni, locul al II-lea la concursul județean al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mioveni a obținut locul al II-lea la concursul județean al Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție desfășurată astăzi pe Stadionul Municipal din Câmpulung. Rezultatul confirmă nivelul ridicat de pregătire al membrilor SVSU Mioveni, care au demonstrat profesionalism, disciplină și spirit de echipă în cadrul probelor […]

Citește mai mult...