Miercuri, 10 aprilie 2019, la Colegiul Tehnic ¨Costin D. Nenițescu¨ din Pitești a avut loc faza județeană a Concursului Naţional „ŞTIU ŞI APLIC” în cadrul Proiectului „Valențe Culturale ale Securității și Sănătății în Muncă”.
Campania naţională privind implementarea în sistemul de învăţământ a proiectului „Valenţe culturale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” are ca obiective creşterea calităţii vieţii prin educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur și crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.
Elevii Liceului Tehnologic Mioveni au demonstrat că au cunoștințe temeinice privind tematica proiectului și și-au etalat priceperea în cadrul probelor dând dovadă de cunoștințe, seriozitate și spirit de competiție.
Echipa Liceului Tehnologic Mioveni, formatã din elevii Panait Vladuț și Verdeș Adriana(clasa a X-a), Butoiu Bogdan și Frujina Mihai(clasa a XI-a) , pregãtiti de prof. Florea Elena, Foltica Monica și Floroiu Alina, a câstigat premiul I la faza judeteanã a concursului.
Câștigătorii vor reprezenta orașul Mioveni și județul Argeș la faza națională care va avea loc în cursul lunii mai la Iași.
Organizatorii competiției au fost Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Teritorial de Muncã Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș si Colegiul Tehnic “Costin D.Nenițescu” Pitești, gazda concursului.
Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]