Simona Bucura: ‘Iohannis sabotează ţara’

Proiectul bugetului de stat pentru anul în curs a ajuns din nou în Parlament, intrând astăzi în dezbaterea comisiilor de specialitate şi mâine fiind programat pentru dezbatere şi aprobare în plenul reunit.

 „Parlamentul îşi face, astfel, datoria şi se lucrează astfel încât proiectul de buget să fie votat cât mai curând posibil. S-a ajuns aici din cauza preşedintelului României, Klaus Iohannis, care, deşi Curtea Constituţională a respins observaţiile sale de neconstituţionalitate, a trimit proiectul de buget în Parlament pentru reexaminare. Este o abordare care nu respectă principiulconstituţional al colaborării loiale şi care blochează, din păcate, investiţiile la toate nivelurile.

Argumentele lui Iohannis de blocare a bugetului nu au substanţă, acesta susţinând chiar că proiectul de buget ar fi „prea optimist”. Or, creşterea economică susţinută şi robustă pe care România a avut-o în ultimii 2 ani nu este rezultatul unei întâmplări şi în niciun caz nu este conjucturală, bazată pe consum, ci analiza datelor statistice demostrează că programul de guvernare al PSD a activat mai multe motoare de creştere economică în 2018 (Agricultura, IT&C, Industria, Comerţul şi Tranzacţiile imobiliare), performanţele consistente ale fiecărui domeniu care a asigurat creşterea economică fiind posibile graţie măsurilor guvernării actuale. Iar în acest an în buget sunt prevăzute 15 miliarde de lei ÎN PLUS faţă de 2018.

 Nu poţi bloca o ţară întreagă doar pentru că aşa crezi că vei plăti poliţe partidelor politice de la putere sau că astfel vei mai câştiga un mandat de preşedinte! Iohannis sabotează ţara, practic, în condiţiile în care ar trebui să să găsească soluţii spre beneficiul românilor. El trebuie să acţioneze în fiecare zi a mandatului său în interesul fiecărui român şi în spiritul Constituţiei!”, transmite deputatul Simona Bucura Oprescu într-un comunicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...