MIOVENI: ATENŢIE LA ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE!

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Cunoaşterea şi respectarea strictă a acestor măsuri este soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, precum şi o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Pentru a evita eventualele evenimente de acest gen în care ar putea fi implicaţi, Primăria Mioveni şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş transmit cetăţenilor următoarele recomandări privind prevenirea incendiilor de vegetaţie uscată.

Pentru igienizarea terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, permis de lucru cu focul (obţinut de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Mioveni) şi o aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Este exceptată de la această obligaţie arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor. În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale este interzisă.

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne de apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

g) supravegherea permanentă a arderii;

h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei.

Permisul de lucru se poate obţine de la sediul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Mioveni, situat la adresa: Strada B-dul Dacia, Şcoala Veche, etajul I, cu următorul program pentru eliberarea permiselor de lucru cu focul:

•        Luni – Joi, orele 08:00 – 16:00

•        Vineri, orele 08:00 – 14:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vești bune despre Laboratorul de Radioterapie din Pitești

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a efectuat astăzi o nouă vizită pe șantierul viitorului Laborator de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, alături de echipa de proiect, antreprenor, dirigintele de șantier și reprezentanții spitalului, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Investiția, aflată la aproximativ 70% grad de realizare, reprezintă un pas important pentru […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 9 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au pus în executare […]

Citește mai mult...

Schimbări importante în traficul din Pitești: sens unic nou, semafor cu buton și modificări pe strada Negru Vodă

Schimbări importante în traficul din Pitești: sens unic nou, semafor cu buton și modificări pe strada Negru Vodă Comisia pentru sistematizarea circulației din Pitești a analizat, în ultima ședință, 23 de propuneri privind traficul și siguranța rutieră din municipiu, fiind aprobate mai multe măsuri care vizează fluidizarea circulației în zone aglomerate. Printre cele mai importante […]

Citește mai mult...