Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu vor fi prezenţi la Ziua Comunei Rociu

Duminică, începând cu ora 12.00, în incinta Târgului Săptămânal, vor debuta manifestările prilejuite de cea de-a VIII-a ediţie a „Zilei comunei Rociu”. Manifestările sunt organizate de administraţia locală în frunte cu primarul Aurel Bălăşoiu şi vor cuprinde, pe lângă acordarea unor diplome de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar şi pentru tinerii din localitate care au devenit majori, momente artistice ce vor fi oferite atât de grupurile şi interpreţii locali, cât şi de invitaţii acestui eveniment. Capul de afiş al manifestărilor de la sfârşitul acestei săptămâni va fi recitalul susţinut de către Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu. Ziua se va încheia cu un frumos foc de artificii, după cum ne-a declarat primarul Aurel Bălăşoiu, aşa că la manifestări sunt invitaţi să participe toţi fiii şi fiicele Rociului, indiferent de locul în care îşi duc traiul zi de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...