Mihai Georgescu și colegii din ALDE Călinești au adus primăvara în sufletele doamnelor și domnișoarelor din comună

Consilierul local Mihai Georgescu, președintele ALDE Călinești, a început încă de acum două săptămâni o serie de acțiuni menite a aduce primăvara în sufletele doamnelor și domnișoarelor din comună. Joi și vineri, încă de la primele ore ale dimineţii, Mihai Georgescu a ieşit împreună cu inimoșii colegi din organizația de tineret TLDE Călinești să împartă mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor. Nu mai puţin de 1500 de mărţişoare au fost oferite pe stradă, în magazine, la unităţile medicale din localitate (farmacii, cabinete medicale, unităţi spitaliceşti), Poştă, Primărie, Poliţie şi la unităţile de învăţământ.

Consilierul local (ALDE) Mihai Georgescu a ţinut să transmită un mesaj tuturor femeilor din Călineşti: “Mărţişorul este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug. Acesta este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că va aduce belşug în casele oamenilor, iar dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. Urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor din Călineşti <<O primăvară frumoasă, plină de bucurii!>>”.

În plus, consilierul local Mihai Georgescu, președinte ALDE Călinești, a organizat duminica trecută, împreuna cu cei din organizația de tineret TLDE Călinești, o petrecere pentru celebrarea sărbătorii dragostei la români, Dragobetele. La petrecere au participat aproximativ 250 de persoane, printre care vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Simona Brătulescu, subprefectul Adrian Bughiu și foarte mulți colegi din organizațiile ALDE Ștefănești, Pitești și Mioveni, precum și cetățeni ai comunei. Petrecerea a ținut până seara târziu, fiind animată de cântăreți de muzică ușoară și tradițională. Acțiunea ALDE Călinești a fost foarte apreciată de tinerii din localitate și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...

4.400 de proprietăți din comuna Micești au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni

Aproape 4.400 de proprietăți din comuna Micești, județul Argeș, au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul primăriei din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și […]

Citește mai mult...