
Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a susținut joi o serie de dezbateri pe tema fondurilor europene și nu numai în trei orașe din Argeș: Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung. Marinescu a vorbit inclusiv despre un proiect extrem de important pentru județ- drumul expres Pitești-Craiova. Deși Guvernul a semnat contractul de execuție pentru un sector din acest drum în decembrie, se pare că finanțarea europeană nu este deloc asigurată, ba din contră.
“Ăștia au semnat Craiova-Pitești, dar nu există cerere de finanțare la Comisia Europeană. Și au dat banii, dar or să rămână fără la un moment dat. Pe 12 martie am întâlnire cu doamna Crețu pentru spitalele regionale. Eu cred că trebuie rescrise Programele Operaționale, pentru ca banii să se ducă cu prioritate pe obiectivele economice”, a declarat Marinescu la Pitești.
Europarlamentarul PNL a criticat-o dur pe Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, care a trecut de curând în barca Pro România. Marinescu spune că aceasta a început să critice guveranrea PSD-ALDE abia după ce n-a mai fost susținută politic pentru un nou mandat.
“Să nu uitați că doamna Crețu a lăudat foarte tare în ultimii ani aceste guvernări. A semnat pe genunchi cu Ponta Programul Operațional Infrastructură Mare, care este o eroare așa cum este el pus în practică. La un moment dat s-a trezit că nu mai este susținută pentru un nou mandat și a schimbat barca. Și a început să spună ceea ce trebuia să spună de la început: nu vreți să cheltuiți banii, mințiți, n-ați depus cerere, n-ați depus aia, n-ați depus ailaltă. Foarte bine că acum doamna Crețu este luptător împotriva actualului guvern. Dar să nu uităm ce a făcut înainte”, a spus Marian Jean Marinescu.



