PSD Argeș, replică aiuristică după ce senatorii săi n-au votat creșterea alocațiilor pentru copii

Comunicarea dezastruoasă a celor din PSD Argeș, conduși de senatorul Șerban Valeca, a fost demonstrată și de ultimul episod, în care liberalii i-au “înfierat” pe senatorii social-democrați din județ pentru că nu au votat o propunere de majorare a alocațiilor pentru copii. Propunerea PNL prevedea creșterea alocației la 150 lei/lună și la 300 lei pentru copiii până în doi ani. Deși atât Șerban Valeca, Gheorghe Marin și Cristina Stocheci puteau linștiți să spună “vinovat” și să tacă, comunicatorii PSD Argeș au considerat cnecesar să vină cu o “replică”. În comunicatul PSD Argeș se recunoaște, practic, că senatorii respectivi nu au dorit creșterea alocațiilor. Ca să înțelegeți mai bine ce au de spus, am “periat” puțin comunicatul și am scos pasajele care aberează grav:

“PNL a făcut mare tam-tam pe urma unui vot în Senat prin care o propunere de majorare a alocaţiilor pentru copii a fost respinsă. Atragem atenţia că votul final aparţine Camerei Deputaţilor, iar demersul PNL este pur electoral, sfidător la adresa bunului simţ şi inteligenţei alegătorilor care nu uită şi nu iartă derapajele guvernărilor de dreapta. (…) Încă din luna august 2018 se ştia că proiecţia bugetară prevedea creşterea veniturilor din salarii prin majorarea salariului minim, iar PNL s-a trezit să facă un joc politicianist pe alocaţiile copiilor de abia în ianuarie 2019. În plus, PNL dezinformează că nu sunt bani pentru persoanele cu handicap şi pentru copii, dorind să creeze panică, să provoace neîncredere. Miniciunile PNL nu sunt însă susţinute de datele statistice reale care indică o creştere economică solidă”- au transmis comunicatorii PSD Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...