Situația cazurilor de gripă înregistrate la nivelul secțiilor SJU Pitești

Până la data de 11 februarie 2019, la nivelul secțiilor Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost confirmate 86 de cazuri de gripă, dintre care 35 la adulți și 51 la copii.

 „Astfel, în contextul epidemiologic actual, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost instituite măsuri specifice privind accesul în unitate, măsuri care vizează atât siguranța pacienților cât și a aparținătorilor acestora.

–         accesul aparținătorilor în unitate se desfășoară doar în timpul programului de vizită și doar pentru un singur aparținător pentru fiecare pacient;

–         în cazurile excepționale, când sunt admiși în unitate vizitatori, se va scurta timpul de vizită la 10 minute, iar vizitatorii vor purta obligatoriu mască și halat/pelerină de unică folosință. Se va face triajul epidemiologic al acestora, excluzându-se persoanele cu semne clinice de boli respiratorii acute;

–         în secțiile cu risc crescut – Neonatologie, Boli Infecțioase, Oncologie, Obstetrică, ATI, Hematologie – accesul vizitatorilor este interzis.

De asemenea, s-au refăcut atât stocurile de antivirale, precum și cele de antiseptice, dezinfectante, dar și de materiale de protecție. Ministerul Sanatatii recomandă populației să aplice cu rigurozitate recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal, astfel:

–         evitarea contactului cu persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie;

–         evitarea aglomerărilor de persoane în spații închise;

–         purtarea măștilor de unică folosință (cu acoperirea gurii și nasului);

–         consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;

–         izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;

–         igiena respiratorie și eticheta de tuse (tehnica de tuse și strănut cu utilizarea de batiste nazale de unică folosință, cu poziționarea la minimum un metru față de celelalte persoane, urmată de igiena mâinilor);

–         vaccinarea antigripală”, transmite Spitalul Judeţean într-un comunicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...