Locuitorii comunei Bogaţi vor fi racordaţi la reţeaua de alimentare cu gaze

Satele şi comunele din România nu reprezintă vreun interes major pentru companiile care furnizează gaze naturale deşi se estima că ar fi vorba despre 1 milion de gospodării care ar putea deveni clienţi ai acestor companii. Pentru acest lucru, companiile ar trebui să investească în dezvoltarea reţelelor de distribuţie, dar fix acest lucru nu le convine. Ca urmare, primăriile sunt cele care pot aduce comunele într-o zonă a confortului. Una dintre aceste comune care va beneficia de o reţea de 60 de kilometri de conductă de alimentare cu gaze este comuna argeşeană Bogaţi. Primarul comunei, Ion Gârleanu a preluat cu curaj această problemă şi la începutul lunii martie vor demara lucrările la reţeaua de alimentare cu gaze. În prima fază a proiectului vor fi executate primii 12 kilometri de conductă.  Este cea ma bună veste a anului 2019 pentru comuna Bogaţi, căci, din cauza procedurilor extrem de greoaie, primarul Ion Gârleanu şi locuitorii comunei au avut de aşteptat ani buni până când a fost posibilă începerea proiectului.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...