Vicepreședintele ANRE despre ajutoarele la încălzire: “Nu trebuie date pentru toată lumea”

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a declarat azi la o conferință pe tema sărăciei energetice că există foarte multe persoane care au nevoie de ajutoare pentru plata facturii la energie sau la căldură, dar nu beneficiază de ele. În schimb statul, sau autoritățile locale, acordă subvenţii uniforme, pentru toţi consumatorii, care nu sunt compatibile cu normele europene. Întrebat cum pot fi ajutaţi aceşti oameni, oficialul ANRE a arătat că, în primul rând, ei trebuie identificaţi.

„Trebuie să găsim nişte programe. În primul rând, trebuie să-i identificăm, să găsim criterii în baza cărora sunt selectaţi consumatorii vulnerabili şi cei care sunt în situaţia de sărăcie energetică şi să găsim soluţii de finanţare compatibile cu normele europene, pentru că cele prin care îi ajutăm momentan nu sunt. Ştim de acest lucru, dar amânăm aplicarea unor criterii şi unor ajutoare compatibile cu normele europene. După care trebuie să identificăm nişte fonduri pe care să le direcţionăm spre aceşti consumatori. Avem consumatori vulnerabili din punct de vedere al veniturilor, al stării de sănătate şi aşa mai departe. Deci definiţia o avem. Soluţii nu avem, să-i ajutăm”, a susţinut Nagy-Bege.

„De exemplu, pentru energia termică, sunt (n.r ajutoare) uniforme pentru toată lumea, pentru toţi cei care sunt în sistemele de încălzire centralizată. Eu, care am centrală proprie pe gaz, nu beneficiez de niciun ajutor. Nici nu am nevoie, din punctul de vedere al veniturilor, dar sunt foarte multe persoane care au nevoie şi nu beneficiază. Şi, aşa cum sunt şi eu, sunt persoane care nu au nevoie, dar beneficiază de ajutor. Astfel că trebuie identificate persoanele care într-adevăr au nevoie de aceste ajutoare”, a subliniat vicepreşedintele ANRE. Acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de luna martie a anului viitor, întrucât hotărârea de Guvern care prevedea acest lucru a fost amânată de mai multe ori, a adăugat el.

„HG care prevedea aceste criterii trebuia să se aplice anul trecut din martie, s-a amânat pentru anul acesta în martie, iar anul trecut s-a amânat din nou cu un an. Deci mai devreme de anul viitor nu vom ajunge în acest stadiu”, a conchis Nagy-Bege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...