Președintele somează Guvernul: “Siguranţa cetăţeanului român nu este negociabilă”

Președintele Klaus Iohannis a abordat azi, într-o declarație de presă, problema recursului compensatoriu. Eliberarea din închisori a unoir infractori periculoși, din cauza condițiilor improprii din penitenicare, a alarmat, pe bună dreptate, populația. Președintele susține că “siguranţa cetăţeanului român nu este negociabilă” și somează Guvernul, respectivul Ministerul Justiției, să vină cu o soluție.

“Foarte mulţi au observat şi s-a discutat foarte mult în diferite emisiuni şi alte medii despre delincvenţi care au fost eliberaţi mai repede decât au avut sentinţa în baza a ceva ce se numeşte recursul compensatoriu, adică au fost eliberaţi mai repede fiindcă condiţiile în închisorile din România sunt proaste. Această chestiune a fost posibilă în baza unei legi care este în vigoare. Pe de altă parte, trebuie să spun foarte clar şi răspicat: siguranţa cetăţeanului român nu este negociabilă. Aşadar, trebuie să tragem câteva concluzii şi asta rapid şi să venim cu măsuri care permit omului de rând să stea liniştit acasă şi să nu se teamă că un delicvent eliberat vine peste el. Am observat tot felul de poziţii şi la guvernanţi, şi din majoritatea parlamentară, dar şi din opoziţie, care toate seamănă între ele. Se caută un vinovat pentru această lege.

Eu vă spun clar: nu asta este soluţia. Căutarea vinovaţilor în alte guvernări şi în alte majorităţi nu a rezolvat încă niciodată vreo problemă. Şi de aceea, solicit Guvernului României să facă într-un timp scurt o analiză profundă şi să vină cu soluţii. Repet: Solicit Guvernului o analiză profundă şi prezentarea de soluţii! Aceste soluţii trebuie să vină de la Guvern, de la Ministerul de Justiţie, se poate intra în procedură foarte rapid în Parlament, se poate corecta legislaţia. Singurul lucru care nu este acceptabil este ca lumea să vină şi să caute vinovaţi în loc să caute soluţii. Repet: solicit Guvernului României să vină urgent cu soluţii pentru această chestiune”, a declarat președintele Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România

Mesaj de sprijin de la vârful Dacia: Trebuie să protejăm amprenta de producție din România Al treilea oficial Dacia dă mesaje de susținere pentru afacerea Dacia din România, într-un interval de numai câteva zile, rispind eventualele temeri potrivit cărora Renault ar intenționa să-și reducă amprenta și implicarea în România, prin mutarea eventuală a activităților în […]

Citește mai mult...

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni

Revizie tehnică și igienizare la Bazinul de Înot Mioveni Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că activitatea Bazinului de Înot Mioveni va fi suspendată în perioada 1–24 august, pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie tehnică, igienizare și reparații curente. În această perioadă vor fi realizate operațiuni de curățare și igienizare a cuvei bazinului și a sistemelor […]

Citește mai mult...
dacia spring focus

Noua Dacia Spring va fi lansată în septembrie

Noua generație Dacia Spring va fi prezentată oficial în luna septembrie 2026, potrivit informațiilor promotor.ro. Spre deosebire de generațiile precedente, fabricate în China, noua versiune va fi produsă în Europa. Katrin Adt, directorul general Dacia, a declarat pentru presa din Marea Britanie că noul model va continua să respecte principiile de bază ale mărcii. Mașina […]

Citește mai mult...