George Păltineanu, drept la replică: “Când am intrat în PNL senatorul Popa Iani nu mai deținea funcții în partid”

Chestorul George Păltineanu, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Argeș (fosta „Doi și Un Sfert”), susține că s-a înscris în PNL Argeș după ce senatorul Iani Popa fusese trecut pe linie moartă, iar conducerea organizației județene era preluată de președintele Adrian Miuțescu. Păltineanu, printr-un interviu în presa locală, recunoaște că a fost cel care a redactat o scrisoare îndreptată împotriva conducerii PNL Argeș.

(detalii aici: http://contraataculargesului.ro/index.php/politic/10737-senatorul-tradator-iani-popa-lovitura-dura-pentru-pnl-arges )

“Doresc sa va aduc in atentie ca la data la care eu am intrat in PNL senatorul Popa Iani nu mai detinea functii in partid. Anterior, stiind ca Adrian Miutescu nu-l agreeaza pe Iani l-am intrebat pe acesta daca este impotriva intrarii mele in PNL. Discutia a avut loc la mine acasa. Adrian Miutescu a fost la mine acasa insotit de un alt membru PNL (martor). Am depus cererea de inscriere in partid la organizatia Stefanesti care era condusa de dl.Barbuceanu. In continuare cererea mea a fost supusa aprobarii plenului BPJ, care a aprobat-o. Popa Iani nu a participat la acest vot. Domnul Miutescu a votat. In final cine m-a adus in PNL – Miutescu sau Iani Popa? Trebuia sa ma aduca cineva sau aveam acest drept”, ne-a transmis Păltineanu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...