Haosul din serviciile publice de transport persoane din Argeş trebuie să ia sfârşit. A fost modificată legea

Vă mai amintiţi haosul creat de deciziile Primărie Piteşti cu privire la transportul public de călători care a afectat mii se argeşeni care fie locuiau în Piteşti şi lucrau în localităţile limitrofe, fie viceversa.

Pe atunci aleşii Piteştiului au invocat faptul că legislaţia în vigoare nu le permite efectuarea transportului pe teritoriul altor localităţi învecinate. Legea s-a modificat şi, conform lui Nicolae Tudose, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei  Publice, un operator de trasport public de călători poate efectua şi astfel de servicii. Noua lege poate fi aplicată din acest an şi a abrogat şi unele prevederi care avantajau operatorul existent deja pe traseu, eliminând astfel posibilitatea atribuirii traseului unui alt operator care deţine un parc autor modern şi poate efectua astfel de servicii la tarife mai mici. Pe scurt, monopolul vechilor operatori asupra traseelor a fost eliminat şi poate intra în acest serviciu orice alt operator care deţine capacitatea tehnică şi logistică pentru un astfel de serviciu.

De asemenea, o altă modificare constă în faptul că autoritatea administrației publice locale impune sau contractează obligații de serviciu public și poate acorda, în schimbul îndeplinirii acestora, drepturi exclusive și/sau compensații de orice natură. 
Modificările și completările aduse de prezenta lege, stabilește cadrul juridic și instituțional pentru organizarea serviciilor publice de transport persoane, oferind posibilitatea autorităților administrației publice locale să asigure aceste servicii la un nivel ridicat și la tarife suportabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...