În atenția cetățenilor orașului Mioveni

 

Cine nu respectă obligația de a separa deșeurile reciclabile de cele menajere, riscă să plătească mai mult pentru gunoiul generat!

 De la 1 ianuarie 2019, în conformitate cu prevederile art 17, alin.1, lit. e din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, autoritatile publice locale au fost obligate să aplice sistemul „plătești pentru cât arunci”, în care se va lua în calcul cel puțin unul dintre următoarele elemente: volumul gunoiului generat, frecvența de colectare, greutate, saci de colectare personalizați utilizați. În acest fel, cetățenii vor plăti doar pentru deșeurile menajere, cele care ajung la depozitul de deșeuri, iar cele reciclabile vor putea fi mai ușor de valorificat de către operator.

Astfel, pentru diminuarea cantității de deșeuri generate atât de populație, cât și de agenții economici de pe raza orașului Mioveni și pentru a crește gradul de reciclare la ținta de 35% impusă de Comisia Europeană, aveți obligația de a asigura precolectarea separată, în recipiente distincte a deșeurilor pe care le generați.

În acest sens Primăria orașului Mioveni prin S.C. Financiar Urban SA în calitate de operator de salubritate, colectează selectiv deșeurile de ambalaje de hârtie – carton, plastic provenite de la populație. Programul de colectare a deșeurilor reciclabile (hârtie – carton, plastic) de la populație este următorul:

• Cartier Mioveni, Cartier Racovița și cartier Clucereasa în ultima zi de miercuri din fiecare lună

• Cartier Colibași și cartier Făget în ultima zi de luni din fiecare lună.

Menționam că deșeurile de hârtie – carton, plastic trebuie să fie selectate riguros (să nu fie amestecate). Sacul cu deșeurile reciclabile va fi scos la poartă, de unde este ridicat de către angajații societății SC Financiar Urban SA.

Cetățenii din cartier Mioveni, zona blocuri, au obligația de a depune separat deșeurile, respectiv deșeuri reciclabile (hârtie–carton, plastic, sticlă) în containere albastre și galbene, iar deșeurile reziduale în containere gri (tablă), containere existente la platformele de colectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...