Șeful ANPC vrea amenzi raportate la cifra de afaceri: “Mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 1000 lei…”

Argeșeanul Marius Pârvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), susține că trebuie găsite soluţii pentru a putea închide definitiv activitatea unor agenţi economici care pun în pericol sănătatea populaţiei, propunând aplicarea de amenzi la valoarea cifrei de afaceri.

„O nemulţumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea lege a prevenţiei şi am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare. Am încercat să găsim soluţii să nu amendăm, dar în prezent sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: „scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează, se plăteşte jumătate din minim, după cum ştiţi în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este. În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21, măsuri complementare care se pot aplica agenţilor economici, în sensul că ei pot fi închişi temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închişi definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetăţenilor României credem că nu este normal să îţi mai poţi desfăşura o activitate economică. Cred că vom găsi soluţiile legale atât în zona de amenzi contravenţionale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri şi în zona în care se încalcă articole de lege care pun în pericol sănătatea populaţie”, a precizat Marius Pârvu, într-o conferinţă la MADR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...