Calendarul pentru bacalaureatul din 2017 a apărut. Vezi când încep probele

Calendarul examenului de bacalaureat din 2017, pentru absolvenții clasei a XII-a și a XIII-a, a fost publicat în Monitorul Oficial, într-un ordin al ministrului educației. Prima sesiune a examenului este programată în perioada iunie-iulie, iar a doua – în perioada august-septembrie.

 

Calendarul de desfășurare a examenului de bacalaureat din 2017 a fost aprobat prinOrdinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5070/2016 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2017, publicat înMonitorul Oficial, Partea I, nr. 696 din 7 septembrie.

 

Pentru sesiunea iunie-iulie 2017, elevii se pot înscrie la examenul de bacalaureat în perioada 22-26 mai 2017. Primele rezultate vor fi publicate în data de 5 iulie 2017, iar elevii care vor dori să depună contestații vor avea la dispoziție doar câteva ore în seara aceleiași zile. Rezolvarea acestor contestații se va face între 6-9 iulie 2017, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie 2017.

 

Probele examenului de bacalaureat din sesiunea de vară se vor desfășura conform următorului calendar:

 

6-7 iunie 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;

 

8-9 iunie 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;

 

9, 12-13 iunie 2017: Evaluarea competențelor digitale – proba D;

 

14-16 iunie 2017: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;

 

26 iunie 2017: Limba și literatura română – proba Ea) – probă scrisă;

 

27 iunie 2017: Limba și literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă;

 

28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă;

 

30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – probă scrisă.

 

Elevii care nu vor promova examenul de bacalaureat în sesiunea de vară se vor putea înscrie în cea de-a doua sesiune. Mai exact, înscrierile se vor desfășura în perioada 11-14 iulie 2017. Primele rezultate vor fi publicate în data de 1 septembrie 2017, iar candidații vor putea să depună contestații în seara acelei zile. Rezolvarea contestațiilor se va desfășura în perioada 2-5 septembrie 2017, iar afișarea rezultatelor finale se va face pe 6 septembrie 2017.

 

Referitor la probele sesiunii de toamnă a examenului, acestea se vor desfășura după cum urmează:

 

21 august 2017: Limba și literatura română – proba Ea) – probă scrisă;

 

22 august 2017: Limba și literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă;

 

23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă;

 

24 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ed) – probă scrisă;

 

25, 28 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;

 

28 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;

 

29-30 august 2017: Evaluarea competențelor digitale – proba D;

 

 

30-31 august 2017: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...