Deputatul Andrei Gerea: “Sistemul energetic din România este epuizat din punct de vedere moral”

Deputatul argeșean Andrei Gerea, fost ministru al Energiei și vicepreședinte ALDE, consideră că sistemul energetic naţional este “epuizat din punct de vedere moral şi are nevoie de un backup”. Gerea a făcut declarațiile azi, într-o conferinţă de specialitate. Institutul de Studii Liberale (ISL), în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate, a organizat azi conferinţa internaţională „Agenda Viitorului”.

„Aşa-zisele reforme făcute în anii trecuţi au afectat, de asemenea. Că s-a greşit nu mai contează. Ideea este că ne dorim cu toţii să avem capacităţi de producţie curate, însă de doi-trei ani de zile nu se mai investeşte în România în energia regenerabilă produsă de lumina solară sau de vânt, din două motive: o dată pentru că au dispărut schemele de suport, iar în al doilea rând că orice capacitate suplimentară de energie regenerabilă are nevoie de sisteme de protecţie a Sistemului Energetic Naţional. Sistemul energetic naţional are nevoie de un backup şi acesta este asigurat de partea de cărbune. Sistemul energetic din România este epuizat din punct de vedere moral. Au fost momente, în timpul iernilor, cu ger foarte puternic, când nu poţi folosi la maxim gazul natural sau când eolienele se blochează, deci eşti la limită cu producţia. De asemenea, au fost momente în care a trebuit să apelăm la vecini sau când noi i-am salvat pe vecini. Trebuie să găsim un echilibru între dorinţa de a furniza energie curată şi capacitatea de supravieţuire a sistemului energetic şi de furnizare pentru populaţie. Viitorul nu ne va lăsa să fim confortabili în ceea ce priveşte acest domeniu”, a declarat Gerea.

Acesta a adăugat că, în urmă cu zece ani, Sistemul Energetic Naţional s-a îmbogăţit masiv cu capacităţi de producţie a energiei electrice pe baza de eoliene, dar a creat şi probleme în sistem. Conform deputatului ALDE, la nivelul Europei nu s-a conturat un mijloc de acţiune pentru combaterea schimbărilor climatice, „nu există o viziune clară a ceea ce ar trebui să facem”.

„În acest context al schimbărilor climatice, contribuţia României este modestă. Sunt alte state care poluează masiv, care îşi protejează industriile. Dacă noi vom reuşi să ne facem temele, va fi foarte bine. Pe vremea când am fost ministru am avut ocazia să discut cu reprezentanţi ai Comisiei Europene legat de sistemul nostru energetic, de strategiile noastre energetice şi aşa mai departe. La momentul respectiv, am constatat că nu există o strategie la nivel european. La nivelul Europei nu s-a conturat un mijloc de acţiune, nu există o viziune clară a ceea ce ar trebui să facem. Sunt, într-adevăr, nişte puncte de referinţă asumate de către statele membre, dar din păcate nu este un plan de acţiune efectivă în acest sens. Nu se ţine cont de faptul că sistemul energetic european şi, implicit cel românesc, nu este structurat în aşa fel încât să poată accepta o integrare a energiilor regenerabile, de exemplu”, a menţionat Andrei Gerea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primăria Mioveni anunță programul de colectare a deșeurilor în luna iulie

Primăria Mioveni anunță programul de colectare a deșeurilor în luna iulie Locuitorii orașului Mioveni au la dispoziție noul grafic de colectare a deșeurilor pentru luna iulie. Potrivit anunțului făcut de administrația locală, operatorul zonal va ridica deșeurile reciclabile, biodegradabile și reziduale conform unui calendar prestabilit. Primăria le recomandă cetățenilor să consulte programul și să pregătească […]

Citește mai mult...

Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente

Bugetarii sunt amenințați cu amenzi, printr-o modificare legislativă care le-ar interzice să mai solicite documente fizic, fiind considerată accesibilă varianta de transmitere online. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) solicită Parlamentului şi Guvernului României să respingă acest proiect de lege care i-ar sancționa pe funcționari pentru un proces de digitalizare care de fapt nu s-a produs. Sindicatele […]

Citește mai mult...

Daniel Chițulescu, ales viceprimar al comunei Hârtiești

Daniel Chițulescu, ales viceprimar al comunei Hârtiești Comuna Hârtiești are un nou viceprimar. În cadrul ședinței Consiliului Local desfășurate aseară, consilierii locali l-au ales în funcția de viceprimar pe social-democratul Daniel Chițulescu. Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, alegerea s-a făcut cu 8 voturi pentru și o abținere, noul viceprimar obținând majoritatea necesară pentru ocuparea […]

Citește mai mult...