Ministrul Educației anunță schimbări majore

,,În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu” a spus Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei

Acesta a mai precizat că mesajul schimbărilor este unul clar , „după 10 ani de intruziune politică în şcoală”, este momentul pentru „reprofesionalizarea managementului şcolar”.

Pentru pregătirea examenului, candidaţii vor avea la dispoziţie doar 30 de zile. Cum totul se desfăşoară cu o rapiditate uimitoare, metodologia de concurs nu a fost încă publicată, dar circulă pe internet de zile bune.

Astăzi, ministrul a dat câteva lămuriri : ,, Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componența, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respectă în integralitate și spiritul și literă legii. Vom trimite observatori, care să se asigure de desfășurarea în condiții de intransigență și corectitudine a acestor concursuri. Am aprobat deja metodologia de concurs”. 

Concursurile pentru funcţiile de director încep pe 12 octombrie, conform surselor din minister, citate de EVZ.ro,  toate detaliile vor fi publicate în Monitorul Oficial până la sfârşitul săptămânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...