Primăria Pitești vrea să recupereze peste un milion de lei de la Star Trading și Zeus

Podul peste Râul Doamnei, modernizat în urmă cu doar patru ani, pe fonduri europene, este deja un pericol pentru șoferi din cauza carosabilului foarte denivelat și plin de gropi. Proiectul inițial a fost evaluat la 3,7 milioane lei, iar licitația a fost câștigată de constructorii argeșeni Star Trading și Zeus SA.  Acum însă, conform unor expertize efectuate de Primărie și după documentația întocmită de SC Donprest SRL București,  podul de pe DN7 dintre Pitești și Ștefănești ar avea nevoie de lucrări de conformare în valoare de 1,2 milioane lei!

Consilierii locali piteșteni au propus în aceste condiții, pe bună dreptate, acționarea în instanță a proiectantului, constructorilor și dirigentului de șantier în scopul recuperării sumei necesare pentru reparații.

„Podul reprezintă un risc pentru participanții la trafic, ar putea fi un nou caz Selecta. Să nu plătim același lucru de două ori. Constructorul ar face reparațiile pe soluția proastă și nu facem nimic. Va fi complicat, constructorul va spune că a făcut ce i s-a cerut, după un proiect prost. Imediat după expertiză aș fi mers în instanță cu constructorul și proiectantul. Dacă ce scrie în expertiză e adevărat, constructorul n-a respectat cantitățile și materialele. Trebuie să ne îndreptăm împotriva lor și să recuperăm suma”, a declarat Cristian Gentea, consilier local și președinte al PSD Pitești.

Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a completat și că dirigintele de șantier se face vinovat de calitatea proastă a lucrărilor la pod, motiv pentru care trebuie să fie tras la răspundere. „Și dirigintele de șantier e vinovat! Proiectantul, din câte știu, a și dat faliment între timp”, a declarat Apostoliceanu.

„Podul trebuie rezolvat. Ne vom îndrepta împotriva celor care au greșit”, a concluzionat primarul Cornel Ionică.

Andri Irimia

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...