Simona Brătulescu și Alina Nicolescu- la seminarul ,,Cariera politică a femeilor ALDE”

,,Cariera politică a femeilor ALDE” este seminarul care a reunit la Poiana Brașov, în perioada 16-18 noiembrie, 150 de doamne din OFLDE din întreaga țară. Invitației de participare lansată de eurodeputatul Renate Weber i-au răspuns și liderul ALDE Argeș, Simona Brătulescu și Alina Nicolescu, președinte al OFLDE Argeș. 

În cadrul seminarului s-au abordat teme importante precum “Egalitatea de șanse în Europa”, “Femeia în societate. Principii morale și valori sociale”, “Rolul femeii în politică. Familie și carieră”, “Oportunități și provocări pentru femeile ALDE” și “Identitatea OFLDE. Organizare și comunicare”.

Cu ocazia întâlnirii, organizația de femei ALDE a organizat și o ședință a Biroului Politic Național, sub conducerea președintei OFLDE, Grațiela Gavrilescu. În cadrul acestuia, pe lângă măsuri organizatorice a fost stabilit și calendarul de acțiuni și activități până la sfârșitul anului 2018.

Alături de doamnele din partid s-au aflat și președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu și secretarul general, Daniel Chițoiu. Liderul ALDE a subiniat importanța activismului doamnelor în cadrul vieții politice.

,,Mă bucură faptul că aprecierea de care se bucură doamnele din ALDE nu este una de fațadă, dovadă și faptul că numărul femeilor angrenate în posturi de răspundere publică și politică a crescut de la un an la altul. Președintele Călin Popescu Tăriceanu a întărit încă o dată rolul important pe care îl avem, declarând că, din perspectiva domniei sale, locurile 1 și 3 de pe lista pentru alegerile europarlamentare din 2019 ar trebui să fie ocupate de cele două europarlamentare pe care ALDE le are în prezent, respectiv Norica Nicolai și Renate Weber. Cunoscând calitatea umană și profesională a colegelor mele, filiala argeșeană a ALDE va fi cu siguranță motivată să obțină un scor cât mai bun la alegerile care vor avea lor la anul.” a declarat Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș.

De altfel, în cadrul seminarului, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat obiectivul partidului la alegerile europarlamentare și anume obținerea unui procent de 15% și șase locuri în viitorul Parlament European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...