Tinerii, tentaţi să lucreze fără forme legale. ITM Argeş, reacţie

Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că, datorită condiţiilor sociale în care trăiesc tinerii români, aceştia sunt doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme. Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară.

 

 

„Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală. Astfel se expun riscului de accidentare, deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante şi/sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, împiedicându-i de cele mai multe ori să-şi recunoască limitele.

 Având în vedere cele prezentate, s-a considerat necesară continuarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” care urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.

       Având în vedere cele mentionate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş si Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş au reinnoit protocolul de colaborare încheiat in anii anteriori privind colaborarea în cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru perioada 2016 – 2020. Aceasta campanie se va desfasura în perioada octombrie 2018 – mai 2019 cu participarea unor clase din învățământul liceal teoretic/profesional tehnologic, după cum urmează:

–         05.11.2018–29.03.2019 –organizarea și susținerea cursurilor (1 modul/săptămână);

–         01.04.2019–19.04.2019 – desfășurarea concursului ”Știu și aplic” (etapa județeană);

–         mai 2019 – desfășurarea concursului ”Știu și aplic” (etapa națională);

–         20.05.2019-30.05.2019 – finalizarea proiectului și înmânarea diplomelor cadrelor didactice participante.

          Unitățile de învățământ din județul Argeș selectate pentru a participa în cadrul proiectului sunt:

1.     COLEGIUL NAȚIONAL ”ALEXANDRU ODOBESCU” PITEȘTI

2.     LICEUL TEORETIC „ION CANTACUZINO” PITEȘTI

3.     LICEUL TEORETIC ”ION MIHALACHE” TOPOLOVENI

4.     LICEUL TEORETIC ”ION BARBU” PITEȘTI

5.     LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” PITEȘTI

6.     LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTRUCȚII DE MAȘINI” MIOVENI

7.     LICEUL TEHNOLOGIC „ASTRA” PITEȘTI

8.     COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIȚESCU” PITEȘTI

9.     LICEUL ECONOMIC „MARIA TEIULEANU” PITEȘTI

10. COLEGIUL TEHNIC „ARMAND CĂLINESCU” PITEȘTI

11. LICEUL TEHNOLOGIC ”FERDINAND I” CURTEA DE ARGEȘ

12. LICEUL TEHNOLOGIC ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI” PITEȘTI”, transmite ITM Argeş într-un comunicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...