Coșmarul inundațiilor nu a fost uitat: Lucrări de decolmatare în Ștefănești!

Pentru că orașul Ștefănești a fost anul acesta scena unor revărsări de apă incredibile, după precipitațiile abundente din primăvară, primarul Ioana Dumitru a acționat pentru prevenirea unor viitoare inundații. Astfel, astăzi au început lucrările de decolmatare a canalului paralel cu strada Sticlelor, care preia apele pluviale de pe Izvorani. Canalul era colmatat în proporție de 80%, cu vegetație crescută atât în albia lui, cât și pe margine. De asemenea, de-a lungul timpului au fost aruncate în canal de către cetățeni diferite gunoaie. În timpul ploilor torențiale din primăvară, canalul nu a mai făcut față volumului mare de apă, zonele învecinate și proprietățile mai multor oameni fiind inundate.

Primarul Ioana  Dumitru a solicitat firmei care curăță canalulul să finalizeze lucrările în maxim o lună. Specialiștii estimează ca vor fi excavați aproximativ 700 de metri cubi de aluviuni. Canalul respectiv nu a mai fost curățat de peste două decenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...