Miuțescu despre bugetarii din CJ: „Nu e normal să dăm spor de hrană la salarii de peste 10.000 lei!”

Angajații din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Argeș, adică cei plătiți cel mai bine, vor beneficia de un spor de hrană de 500 lei pe lună. Aleșii județeni au aprobat azi acordarea acestui spor, care, după părerea președintelui Manu, este acordat legal.

„Între timp a venit Legea 153 care impune acest spor de hrană de la 1 decembrie. Vom asigura continuitatea și în decembrie vom reveni cu o HCJ, să nu mâncăm cu două guri”, a declarat președintele Dan Manu în plenul ședinței.

Opoziția a avut unele comentarii de făcut, prin vocea consilierului Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș.

„Eu aduc în discuție aspectul moral. Această idee de spor de hrană a apărut pentru salariile mici. Dacă noi dăm spor de hrană la salarii de peste 10.000 lei vi se pare normal și firesc?”, a spus Miuțescu în ședință.

Proiectul de hotărâre a trecut însă la  vot.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...