Cod galben de viscol şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenţionare Cod galben de vreme rea, valabilă în 20 judeţe, ce va intra în vigoare miercuri seara începând cu ora 22:00.

 

 

Conform prognozei, în intervalul 24 octombrie, ora 22:00 – 25 octombrie, ora 18:00, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali local şi temporar va continua să ningă slab, iar vântul va avea intensificări, îndeosebi la peste 1.500 de metri altitudine, cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. La peste 1.800 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, în noaptea de miercuri spre joi (24/25 octombrie), vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h şi va fi viscol puternic.

De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi (24/25 octombrie) şi pe parcursul zilei de joi (25 octombrie), în nordul şi centrul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp rafalele vor depăşi 70 km/h.

ANM precizează că intensificări temporare ale vântului se vor mai semnala şi în celelalte zone, cu rafale în general de 50 – 60 km/h, iar pe arii restrânse în Carpaţii Occidentali de peste 80 km/h.

Judeţele care vor rămâne sub atenţionare Cod galben sunt Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea (parţial), Buzău (parţial), Prahova (parţial), Dâmboviţa (parţial), Argeş (parţial), Vâlcea (parţial), Gorj (parţial), Caraş-Severin (parţial), Braşov (parţial), Sibiu (parţial), Alba (parţial), Hunedoara (parţial), Harghita şi Covasna.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...