Vezi când va fi definitivat traseul autostrăzii Pitești-Sibiu

Studiile geotehnice necesare autostrăzii Sibiu – Piteşti sunt în plină desfăşurare pe loturile 1,4 şi 5, după cum a anunţat săptămâna trecută Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Întrebat ce se întâmplă cu loturile 2 şi 3, şeful de la Drumuri a spus că până pe 15 septembrie va fi definitivat tot traseul autostrăzii. „Consultantul Comisiei Europene, JASPERS, a emis nişte observaţii acum ceva timp. Miercuri a avut loc o şedinţă în care a fost prezentat modul de implementare a observaţiilor. Estimez că până la 15 septembrie vom avea tot traseul definitivat”, a declarat Cătălin Homor, directorul general al CNADNR. În perioada 24 august – 25 august 2016, reprezentanţii CNADNR au efectuat o vizită în teren pentru verificarea mobilizarii prestatorului cu privire la ritmul lucrărilor de forare. „Astfel, s-a constatat la faţa locului că instalaţiile de foraj necesare sunt mobilizate iar prelevarea probelor de pământuri, descrierea litologică a acestora, etichetarea, împachetarea şi transportul lor de pe amplasamentele forajelor către laboratoarele de analiză se fac respectându-se prevederile standardelor și a normativelor în vigoare”, au spus reprezentanţii CNADNR.

Potrivit lor, investigaţiile geotehnice în teren sunt realizate în proporţie de aproximativ 75% pe secțiunea 1 Sibiu – Boiţa, 80% pe secțiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti şi aproximativ 35% pe secţiunea 4 Valeni – Curte de Argeş.

„Pentru Secţiunea 2 Boita-Racoviţa şi Secţiunea 3 Racoviţa-Văleni nu a fost încă aprobat traseul final al autostrăzii. Traseul va putea fi avizat după finalizarea Raportului de Analiză Multicriterială etapa 2, Raport care a fost revizuit de către Proiectant şi este în analiză la CNADNR şi JASPERS”, au precizat reprezentanţii CNADNR pe pagina de Facebook a companiei. Totodată, ei au mai spus că Studiul Geotehnic Preliminar pentru secţiunile 1 şi 5 a fost predat în data de 12 august 2016, acesta fiind în analiza CNADNR.

 

Scoasă la licitaţie pe bucăţi, proiectarea separată de execuţie În cazul autostrăzii Sibiu-Piteşti, oficialii de la Drumuri iau în calcul posibilitatea de a nu mai merge la pachet cu toate loturile, având în vedere că porţiunile de drum din munţi sunt mai dificil de realizat, şi nici cu proiectare şi execuţie pe acelaşi contract. „Evaluăm posibilitatea de a lansa loturile independent”, a menţionat Cătălin Homor, care estimează că în martie anul viitor vor fi scoase la licitaţie contracte pentru Proiect Tehnic şi Autorizaţie de Construire pentru loturile 1 şi 5. Deşi vor fi scoase la licitaţie separat, loturile din autostrada Sibiu-Piteşti vor putea fi deschise circulaţiei la finalizarea construirii fiecăruia, întrucât au noduri de descărcare la capete, a mai explicat Cătălin Homor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...