MIOVENI: CONTINUĂ LUCRĂRILE LA SALA SPORTURILOR

De la începutul acestei luni, odată cu finalizarea licitației, o nouă firmă s-a angajat să continue lucrările la Sala Sporturilor din orașul Mioveni.

 

 

 În prezent s-au finalizat amplasamentul și amenajarea șantierului, s-a igienizat zona, s-au realizat conexiunile la utilități pentru spațiile tehnice. După o pauză de aproape trei ani, forțată de prevederile juridice care prevăd stoparea construcției până la finalizarea litigiilor dintre administrația locală și firma care se angajase inițial să realizeze proiectul, în prezent conducerea Primăriei Mioveni anunță că lucrările s-au reluat, iar termenul de execuție este de 18 luni, în funcție de condițiile meteo.

Viitoarea Sală a Sporturilor Mioveni va putea găzdui meciuri de handbal, baschet, volei, tenis de câmp și competiții de gimnastică. Sala va avea trei corpuri. Corpul A, în care sunt zona competițională și tribunele va putea găzdui 2.500 de persoane, foaierul de la nivelul parterului va avea o suprafaţă de 158 mp, iar foaierul de la nivelul etajului, care va asigura fluxul evacuării persoanelor, 1.100 mp, grupuri sanitare, sistem de sonorizare, tabelă de scor electronică, sistem de iluminare pentru sală, sistem de canalizare, proiector TV, garderobe, vestiare, sală de forță, spaţii de recuperare (saună, bazin cu apă rece şi caldă, zonă de relaxare), cabinet medical, sala antidoping și spaţii complementare (comerţ, spaţii de protocol, alimentaţie publică și spaţii tehnice).
Corpul B va fi la nivelul parterului şi va avea o sală de bowling, iar la etaj – un club. Corpul C va adăposti centrala termică și spații tehnice. Amenajările exterioare vizează parcări, alei carosabile, spații verzi și împrejmuiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...