
Prelungirea unor contracte de închiriere în blocul G1, care aparține Primăriei Pitești, dar este administrat de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului (SPEP), a declanșat furia primarului Cornel Ionică și pe bună dreptate. Edilul a promis că va veni în Consiliul Local cu un contract cadru modificat, pentru ca cei recalcitranți și care nu se supun regulilor societății, de conduită și de bun simț, până la urmă, să nu mai fie acceptați în blocul din Războieni. Deși a investit milioane în refacerea unui tronson din blocul G1, municipalitatea trebuie să plătească firmă de pază pentru a păzi clădirea de… chiriași (în special cei de etnie romă). Aceștia aruncă gunoiul pe unde apucă, ba chiar pe geam, fac scandal și se bat, intervenția Poliției fiind la ordinea zilei, spre disperarea vecinilor și a chiriașilor de bună credință.
„Cu aceste prelungiri de contracte, ne transformăm cumva în slugile celor din blocul G1! O să facem un regulament să-i scoatem afară de acolo pe cei care perturbă grav liniștea publică. Aruncă mormane de gunoi pe geam, deși prețurile chiriilor sunt modice. Nu-i putem tolera la infinit, ținem și pază și poliție acolo. Cetățenii reclamă încontinuu comportamentul lor. Nu vine niciunul să muncească, toți se plimbă cu baloane și înghețată. Trebuie să facem ceva”, a declarat primarul Ionică în ședința de joi seara a Consiliului Local.
Poziția primarului a fost susținută și de viceprimarul Sorin Apostoliceanu, care a amintit că la anul se va implementa în Războieni un proiect de milioane de lei, pentru refacerea zonei.
„Acolo (n.r. la G1) e sport național să arunci gunoiul pe geam. Totuși, cei care fac asta nu au fost dați afară. Mai ales că avem un proiect pe fonduri europene ca va îmbunătăți zona. Tot ce vom face va fi distrus dacă îi lăsăm acolo. Chiar nu vor să se integreze în societate”, a spus viceprimarul Apostoliceanu.
„Sunt oameni fără mâini, fără picioare care nu beneficiază de locuință socială în Pitești. Aveți totă susținerea noastră, a consilierilor locali. Nu suntem sluga unor indivizi certați cu normele de bun simț”, a spus consilierul local independent Dănuț Dinu.



